
StartFragment
În perioada 4–6 noiembrie 2026, Asociația Grupul de Acțiune Locală „Codrii Pașcanilor” va organiza o vizită pentru identificarea de bune practici în teritoriul GAL Ceahlău, județul Neamț, în cadrul activităților de animare și facilitare a schimburilor de experiență între actorii locali, aferente intervenției DR-36 LEADER, Planul Strategic PAC 2023–2027.
La activitate vor participa 20-30 de persoane, scopul vizitei fiind identificarea unor exemple de proiecte de succes, schimbul de experiență și transferul de cunoștințe în domeniul dezvoltării rurale.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții celor două GAL-uri vor prezenta activitățile desfășurate, proiectele finanțate prin strategiile de dezvoltare locală și experiențele acumulate în implementarea acestora.
Vizitele pe teren vor viza proiecte realizate de beneficiari publici și privați, respectiv:
- UAT Hangu – investiții în infrastructura medicală, dotarea serviciului de gospodărire comunală, digitalizarea administrației publice și eficiența energetică.
- MASTER ARTIS SRL – investiții pentru modernizarea serviciilor turistice și educaționale din cadrul Complexului ArtEd, precum și proiectul „Legende animate – Legendele Ceahlăului transmise tinerilor prin metode interactive”, dedicat valorificării patrimoniului cultural local.
Vor fi prezentate atât proiecte finanțate în perioada de programare 2014–2020, cât și inițiative aferente Strategiei de Dezvoltare Locală 2023–2027.
Activitatea va include sesiuni de întrebări și răspunsuri, discuții privind provocările întâmpinate de beneficiari, soluțiile adoptate în implementarea proiectelor și aspecte referitoare la intervenția DR-36.
Prin organizarea acestei vizite, GAL Codrii Pașcanilor urmărește consolidarea colaborării cu GAL Ceahlău, precum și identificarea unor soluții și modele de dezvoltare care să poată fi adaptate și valorificate în comunitățile din teritoriul GAL Codrii Pașcanilor.