FIȘA MĂSURII M06
Denumirea măsurii: Investitii pentru dezvoltare rurala în teritoriul GAL „Codrii Pașcanilor”
CODUL Măsurii: M06/6B
Tipul măsurii:
x INVESTIȚII
□ SERVICII
□ SPRIJIN FORFETAR
1. Descrierea generală a măsurii, inclusiv a logicii de intervenție a acesteia și a contribuției la prioritățile strategiei, la domeniile de intervenție, la obiectivele transversale și a complementarității cu alte măsuri din SDL
Conform analizei SWOT sunt identificate în cadrul teritoriului GAL „Codrii Pașcanilor” urmatoarele puncte slabe:
- calitatea slabă a infrastructurii culturale, lipsa dotărilor adecvate a cămintelor culturale din localitățile componente a GAL „Codii Paşcanilor”;
- centre culturale, mănăstiri, monumente de importanță națională și internațională, puncte de atracție turistică care nu sunt bine întreținute, au stare de degradare avansată și care nu sunt vizitate decât de un număr redus de turiști;
- degradarea așezărilor tradiţionale cu valoare culturală și a monumentelor istorice din teritoriu;
- decalajul faţă de zonele urbane privind infrastructura, serviciile și calitatea vieţii.
Masura propune interventia in scopul dezvoltarii serviciilor si infrastructurii de baza, protejarea si punerea in valoare a patrimoniului cultural local, ameliorarea calitatii vietii populatiei din teritoriul GAL, respectiv reducerea decalajului in aceste privinte in raport cu populatia traitoare in mediul urban.
Investițiile în patrimoniul local şi așezămintele culturale/monahale vor avea impact pozitiv asupra conservării şi promovării specificului local și pot contribui la dezvoltarea economică, inclusiv a turismului rural. Astfel, această măsură va încuraja comunitățile rurale în valorificarea și promovarea resurselor, tradițiilor și va oferi șanse egale pentru locuitorii mediului rural.
Obiectiv de dezvoltare rurală: obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă.
Obiectivele specifice ale măsurii:
- reducerea sărăciei și îmbunătățirea calității vieții, conservarea moștenirii culturale;
- imbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor prin dezvoltarea spațiilor publice locale;
- creșterea numărului de locuitori din teritoriul GAL „Codrii Pașcanilor” care beneficiază de servicii îmbunătățite.
Măsura contribuie la prioritatea:
P6 - Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale.
Măsura corespunde obiectivelor art. 20 din Reg. (UE) nr. 1305/2013.
Măsura contribuie la Domeniul de intervenție:
6B - încurajarea dezvoltării locale în zonele rurale.
Măsura contribuie la obiectivele transversale ale Reg. (UE) nr. 1305/2013: mediu, climă și inovare.
Complementaritatea cu alte măsuri din SDL: -
Sinergia cu alte măsuri din SDL: M05/6A, M07/6B, M08/6B
2. Valoarea adăugată a măsurii
Cererile de finanțare depuse in cadrul acestei măsuri vor avea în vedere rezolvarea problemelor la nivel de GAL identificate în analiza SWOT și vor îmbunătăți în final condițiile de trai, creând cadrul pentru creșterea bunăstării locuitorilor acestui teritoriu.
Valoarea adăugată se va traduce prin diminuarea sau chiar eliminarea punctelor slabe și contracararea amenințărilor valorificand puncte tari și oportunități identificate în analiza SWOT precum:
- patrimoniul cultural și natural este bogat și divers;
- moștenirea meseriilor tradiționale;
- disponibilitatea forței de muncă rurale;
- existența în fiecare localitate de oameni cu experiențã în accesarea surselor de finanțare;
- investițiile în infrastructura de bază, socială și servicii vor crește atractivitatea zonelor rurale;
- construirea unor sedii administrative pentru servicii publice locale/comunale, piețele agro-alimentare, betonarea acestora, servicii publice;
- inființarea, amenajarea spațiilor publice de recreere pentru populația din comune (parcuri, spații de joacă pentru copii, piste betonate pentru plimbarea pietonilor și bicicliștilor, terenuri de sport etc);
- amenajări de parcări, piețe, spații pentru târguri;
- accesarea de finanțări nerambursabile pentru reabilitarea/construirea instituțiilor publice locale: cămine culturale, sedii, școli, dispensare comunale, săli de sport, platforme ecologice pentru depozitarea deșeurilor;
- posibilitãți de dezvoltare şi diversificare a serviciilor, ce pot fi oferite populației din mediul rural.
Dezvoltarea economică și socială durabilă a spațiului rural din teritoriul GAL „Codrii Pașcanilor” este indispensabil legată de îmbunătățirea serviciilor de bază ale zonei. De asemenea, în teritoriul GAL există obiective de patrimoniu, care necesită reabilitare.
Satele din teritoriul GAL reprezintă importante centre ale moștenirii culturale (păstrarea tradițiilor, a obiceiurilor, arta meșteșugurilor, ansambluri de biserici, situri arheologice, centre istorice etc.) și adăpostesc o bogată cultură tradițională, o arhitectură diversă și un mod de viață bazat pe valori tradiționale, care în general diferă de la o regiune la alta. Așadar, prin intermediul acestei măsuri se dorește valorificarea culturii tradiționale rurale ale GAL „Codrii Pașcanilor”.
Toate proiectele vor ține cont de specificul local și de nevoile identificate și transpuse în SDL.
3. Trimiteri la alte acte legislative
- R(UE) nr. 1303/2013;
- R (UE) nr. 480/2014 de completare a R (UE) nr. 1303/2013;
- R (UE) nr. 808/2014 de stabilire a normelor de aplicare a R (UE) Nr. 1305/2013;
- Hoărârea Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale - republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr 489/2006 privind libertatea religiei și regimul general al cultelor – republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 143/2007 privind înființarea, organizarea şi desfășurarea activității așezămintelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea şi funcționarea creșelor;
- Hotărârea Guvernului nr. 866/2008 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea din învățământul preuniversitar precum și durata de școlarizare;
- Ordinul nr. 2260 din 18 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare.
4. Beneficiari direcți/indirecți (grup țintă)
Beneficiari direcți:
* societate civilă:
- ONG‐uri‐pentru investiții în infrastructura educațională (grădinițe, etc) și socială (creşe, infrastructură tip after‐school, etc);
- ONG-uri definite conform legislației în vigoare;
- unități de cult conform legislației în vigoare.
* entități publice:
- comunele și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare;
- persoane fizice autorizate/societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B.
Beneficiari indirecți:
- populația care beneficiază de servicii îmbunătățite.
5. Tip de sprijin
- Rambursarea costurilor eligibile suportate și plătite efectiv
- Plăți în avans, cu condiția constituirii unei garanții bancare sau a unei garanții echivalente corespunzătoare procentului de 100% din valoarea avansului, în conformitate cu art. 45 (4) și art. 63 ale Reg. (UE) nr. 1305/2013.
6. Tipuri de acțiuni eligibile și neeligibile
Tipuri de acțiuni eligibile:
- inființarea,amenajarea spațiilor publice de recreere pentru populația rurală (parcuri,spații de joacă pentru copii, terenuri de sport etc)
- renovarea si/sau dotarea clădirilor publice și amenajarea de parcări, piețe, spații pentru organizarea de târguri etc.)
- achiziţionarea de microbuze care să asigure transportul public pentru comunitatea locală în zonele unde o astfel de investiţie nu este atractivă pentru companiile private dar care este indispensabilă pentru comunitate şi vine în sprijinul rezolvării unei importante nevoi sociale inclusiv construirea de staţii de autobuz;
- achiziţionarea de utilaje şi echipamente pentru serviciile publice (de deszăpezire, întreţinere spaţii verzi etc.) dacă fac parte din investiţia iniţială pentru înfiinţarea serviciului;
- inființarea și modernizarea (inclusiv dotarea) grădinițelor, numai a celor din afara incintei școlilor din mediul rural, inclusiv demolarea, în cazul în care expertiza tehnică o recomandă;
- extinderea și modernizarea (inclusiv dotarea) instituțiilor de învățământ secundar superior, filiera tehnologică cu profil resurse naturale și protecția mediului și a școlilor profesionale în domeniul agricol;
- inființarea și modernizarea (inclusiv dotarea) creșelor precum și a infrastructurii de tip after-school, numai a celor din afara incintei școlilor din mediul rural, inclusiv demolarea, în cazul în care expertiza tehnică o recomandă.
- restaurarea, conservarea și dotarea clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă B;
- restaurarea, conservarea și /sau dotarea așezămintelor monahale de clasă B;
- modernizarea, renovarea și/sau dotarea căminelor culturale;
- achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci.
Tipuri de acțiuni neeligibile:
- cheltuielile cu achiziționarea de bunuri și echipamente second hand;
- cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare a proiectului cu excepția costurilor generale definite la art. 45, alin 2 litera c) a R (UE) nr. 1305 / 2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanțare;
- cheltuieli cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează aceleași costuri eligibile;
- cheltuieli neeligibile în conformitate cu art. 69, alin (3) din R (UE) nr. 1303 / 2013 și anume: dobânzi debitoare, cu excepţia celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenții pentru dobândă sau a unei subvenţii pentru comisioanele de garantare;
- taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA‐ul sau a prevederilor specifice pentru instrumente financiare.
7. Condiții de eligibilitate
- Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
- Solicitantul trebuie să nu fie în insolvenţă sau incapacitate de plată;
- Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de sprijin prevăzute prin măsură;
- Solicitantul trebuie să se angajeze să asigure întreținerea/mentenanța investiţiei pe o perioadă de minim 5 ani de la ultima plată;
- Investiția trebuie să demonstreze oportunitatea și necesitatea socio-economică prin intermediul Memoriului justificativ;
- Investiția să se realizeze în teritoriul GAL „Codrii Pașcanilor”;
- Investiția trebuie să fie în corelare cu orice strategie de dezvoltare națională/regională/județeană/locală aprobată, corespunzătoare domeniului de investiții;
- Investiția trebuie să respecte Planul Urbanistic General.
- Solicitantul se obliga sa creeze locuri de munca
8. Criterii de selecție
- Proiecte realizate în parteneriat;
- Proiecte cu impact micro-regional;
- Proiecte care deservesc localități cu o populație cât mai mare;
- Exploatarea resurselor de energie regenerabilă;
- Proiectul conține componente inovative sau de protecția mediului;
- Gradul de sărăcie a zonei în care va fi implementat proiectul.
9. Sume (aplicabile) și rata sprijinului
Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi maximum 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele negeneratoare de venit aplicate de autoritățile publice locale și ONG-uri, sub rezerva aplicării art. 61 din R (UE) nr. 1303/2013 și nu va depăși: 200.000 Euro/proiect
Sprijinul pentru proiectele generatoare de venit se va acorda conform R(UE) nr. 1407/2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, iar valoarea totală a ajutoarelor de minimis primite pe perioada a 3 ani fiscali de către un beneficiar nu va depăși plafonul maxim al ajutorului public de 200.000 Euro/ beneficiar.
Intensitatea sprijinului va fi de:
- 100% pentru investiții negeneratoare de venit;
- 100% pentru investiții generatoare de venit cu utilitate publică;
- 90% pentru investiții generatoare de venit pentru cheltuielile eligibile din proiect.
10. Indicatori de monitorizare
Numărul de comune sprijinite.
Populația netă care beneficiază de servicii/infrastructuri îmbunătățite.
Numărul de proiecte ce au componente inovative sau de protecție a mediului.
Fisa masurii M06 |